Trupul uneia dintre cele 4 persoane din mașina care a căzut în Dunăre, găsit în Serbia. Familia a identificat-o pe mama copiilor

Trupul uneia dintre cele 4 persoane din mașina care a căzut în Dunăre, găsit în Serbia. Familia a identificat-o pe mama copiilor
Publicat: 11/10/2017, 20:42

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin, Cecilia Dăneț, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că autoritățile sârbe au găsit trupul unei femei pe malul fluviului. Un membru al familiei a recunoscut-o pe femeie ca fiind una dintre cele patru persoane căutate în apele fluviului, după ce o mașină a căzut în Dunăre, sâmbătă.

„Autoritățile sârbe au găsit un cadavru în dreptul localității Șvinița de la noi din țară, miercuri. Au luat legătura cu polițiștii de frontieră de la noi din țară, au trimis câteva fotografii cu cadavrul, iar un membru al familiei a recunoscut-o pe femeia de 40 de ani. Mai precis, fratele ei a fost cel care a recunoscut-o”, a afirmat Cecilia Dăneț.

O mașină în care s-ar fi aflat cinci persoane, șoferul și o familie cu doi copii, a căzut, sâmbătă, în Dunăre, în dreptul localității Coronini, din județul Caraș-Severin.

Șoferul, un bărbat de 44 de ani care avea permis de șapte luni, a reușit să se salveze și a povestit că în mașină se aflau încă patru persoane.

„Este vorba de o familie din localitatea Sichevița, soț, soție și doi copii. Soțul are 48 de ani, soția are 40 de ani, copilul cel mare are 22 de ani și un minor de trei ani”, declara purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin, Cecilia Dăneț.

Duminică, mașina a fost scoasă din Dunăre, însă în autoturism nu se afla nicio persoană.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Potrivit reprezentanților Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, parapetele în zona producerii accidentului era rupte sau deteriorate de aproximativ doi ani.

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a cerut un Raport cu privire la elementele care ar fi putut contribui la agravarea tragicului accident petrecut recent pe DN57, între Orșova și Moldova Nouă, la Coronini, iar directorul Regionalei Timișoara și șeful Secției Drumuri Orșova au fost demiși, luni.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Devine obligatoriu din 7 iulie. Dispozitivul pe care toate mașinile trebuie să-l aibă la bord
Codul rutier: Obligații pentru conducătorii auto care tractează alte vehicule
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
O nouă eră de parteneriat între China și Rusia. Anunțul făcut de Xi Jinping și...
×